Mai degraba #teamAproape5x100, sa va esplic si de ce.  Cu intarziere, pentru ca m-am luat cu una cu alta, postez povestea maratonului  caritabil 100 For Children,  la care am participat, in beneficiul copiiilor si tinerilor de la Valea Plopului.

Totul a inceput prin februarie, cand Mircea mi-a postat pe wall eventul, care urma sa aiba loc la inceputul lunii iunie. Scopul caritabil, zona faina si posibilitatea de a alerga in echipa  au fost ingredientele unui accept instant, urmat de un call-up pentru a aduna cei 5 componenti pentru 5x20km (asta dupa ce-am starnit crize de ras in ambele familii, la ideea de a alerga 2x 50km 😀 ). Stefan, coleg intru fapte bune, a acceptat pe loc, urmat apoi de Adina si Tudor, ajungand astfel la echipa completa si fantanstica .

Team 5×100, in formula incompleta.

Porniti la drum, ne-am gandit la o strategie de fundraising, niste obiective, totul sub umbrela unui #hashtag: #Team5x100. 

N-a mers totul ca-n plan, cum se intampla in viata, daca ar fi sa ofer o concluzie prematura, pot zice ca a fost un bun antrenament pentru la anu’ 😀 . The chain of events a inceput cu vreo saptamana inainte, cand Stefan a fost accidentat de un biciclist inconstient si a trebuit sa se opereze la mana, o fractura. Iaca, team5x100 a ramas in patru, planul fiind sa tragem de noi si sa facem 25 de km fiecare. Din diverse motive de sanatate, de ratacire pe traseu, de logistica si grasime (la mine 😀 ), am reusit si nu prea cei 25 de km de caciula. Eu personal am facut 20.5, pana cand l-am sunat pe Mircea sa ma culeaga de pe un deal.

Alergare strajuita de verdeata, ce sa vrei mai mult?

Oricum, concursul nu a fost despre kilometri, sau despre timp. A fost despre a ajuta cat mai mult oamenii de la Valea Plopului, de a contribui la Centrul Social din Valenii de Munte, in consctructie, pe care l-am si vazut, fiind punct de alimentare la jumatatea traseului. Oamenii de acolo fac ceva extraordinar. Ajuta alti oameni, care nu au avut noroc sau conditiile necesare pentru a avea o viata normala/fericita. Iar mica noastra contributie (speram) ca i-a ajutat sa-si duca munca si misiunea mai departe. Pe noi in mod sigur ne-a bucurat si implinit. Ne-a si ambitionat ca la anu’ sa ne intoarcem si sa facem totul mai bine. Mai multi bani adunati (anul acesta am reusit sa adunam doar 5060 lei), sa alergam toti cei 100 de Km si sa avem mai multi donatori implicati (51 anul acesta). 

Cert e ca nu ne vom opri aici, pentru ca nici oamenii de la ProVita nu se opresc, pentru ca nici beneficiarii lor nu au iesit din nevoie si probleme. Le multumim pentru oportunitate, pentru ca ne-au permis sa incercam si noi sa ajutam, cat de bine am putut, si promitem sa ne intoarcem la anul, mai puternici si mai bine pregatiti. Si speram sa-i gasim la fel de bine-dispusi, primitori si pusi pe fapte bune . Felicitari organizatorilor, tuturor concurentilor si tuturor oamenilor implicati in eveniment, dar si in ce se intampla in fiecare zi la Valea Screzii.

Inainte de inchiere, pun un link catre pagina lui Tudor, unde inca mai puteti dona, daca vreti sa mai punem cate-o caramida la centrul din Valeni.

Va las sa savurati si filmuletul evenimentului, pentru a vedea si voi cum a fost:

In final, ii dau cuvantul Adinei, cel mai bun fundraiser din echipa noastra si membru de baza in activitatea si vizibilitatea in  social media a echipei, sa ne spuna si ea cum a fost:

„Sambata, 2 AM, suna alarma. Ma zoreste sa sar din pat. Buimaca ma trezesc si parcurg in gand cei 25 de km pe care urma sa ii alerg. La 5.30 AM trecute fix aterizam in Valea Plopului, inconjurati de linistea diminetii, de dealuri si de un rasarit frumos. A urmat o primire calduroasa cu aroma de cafea si zambete de copii curiosi, dornici sa ne cunoasca si sa ne ajute, multi dintre ei au fost voluntari pe traseu. La 7 AM s-a dat startul, s-a lasat cu aplauze si încurajari. Km 25, am preluat stafeta si am alergat fara sa ma gandesc la pace, 100 for children nu este despre competitie, despre depasiri de limite, este despre a face bine. Tot traseul am avut in minte cum 60 de oameni au reusit sa puna în miscare alte câteva zeci care au donat pentru finalizarea Centrului Social din Valenii de Munte, acolo unde se vor muta tinerii care frecventeaza liceul si astfel nu vor mai fi nevoiti sa faca zilnic naveta. Experienta aceasta asta a fost pentru mine o noua dovada ca flagelul iesirii din carapacea confortului trebuie sa se extinda, sa se extinda in toate domeniile vietii noastre sociale, sa ii inspiram pe cei din jurul nostru prin exemplul personal, sa le aratam ca toti suntem parte din solutii si toti trebuie sa fim mai responsabili, mai buni, indiferent de modul în care alegem sa ne implicam.”