TBT Race 2016: Lung e drumu’ sasului. Lung si rapid

A fost TBT Race, o cursa dupa care am ramas cam asa: 😐 . Cu alte cuvinte, a fost „Meh”. Nici rea, nici buna. Sa va povestesc, pe larg, cu scuzele de rigoare 😀 :

Ziua a inceput cu o deplasare chill, in care am mai infulecat cate ceva si ne-am montat pentru ce avea sa vie, cei 78 de km in caldura si in fuga. Ajunsi la timp in zona startului, ne-am luat kit-ul si ne-am ocupat de ultimele pregatiri. Pe la 10 fara, lumea deja se adunase la start, asa ca ne-am aciuat si noi. Din pacate, nu au fost starturi separate si, ca de obicei, toata lumea se inghesuie in fata, fix in spatele elitelor- daca ar putea, s-ar baga si in fata lor. In fond, nu incalca regulile, dar mnoh, e vorba de fair-play, de care vom vorbi si mai jos. Ce rost are sa te inghesui in primul rand, cand esti la tura scurta si nici nu ai viteza celor din grupul fruntas si doar incurci, nu stiu…

La penultima biserica, nu mai stiu in ce sat. Mai aveam cam jumate- ailei! (c) TBT Race

La prima biserica, dupa vreo 20km-ish, mai aveam numa aproap 60 😀 ailei ! (c) TBT Race

In fine, se pleaca, un pic mai pasnic decat ma asteptam si incep cursa de recuperare, prin Saschiz si pe urcarea de 6 km pe asfalt, timp in care am revenit (ce ceva efort) in zona in care merg de obicei. Eram aproape de fetele de la Merida, care erau flancate de cate-un baiat de la aceeasi echipa. Deja ne incalzisem, masina organizatorilor s-a tras la o parte deci start cu adevarat. Catararea a mers super, chiar am avut ritm, energie, singura grija a fost sa nu trag prea tare sa mor, avand in vedere ca mai aveam numa’ 72 de km dupa finalul ei 😀 😀 . Oricum, al 24-lea timp din 182, la putin peste 2 minute juma’ fata de elite, dupa Strava, deci am tras un pic.

Anddd, start! numa' 78 de parcurs, eram fresc.

Anddd, start! Eram ‘fresc’. (c) Costi Urs

Se termina asfaltul, facem stanga pe poteca si dupa 3-4 pedale, un lemn imi intra intre lant si pinioane si n-a vrut nicicum sa iasa de la sine. Nici nu am fortat nota, nu de alta, dar mi-a inghetat sufletu’ cand am vazut, crezand ca iar s-a rupt ceva (ureche, lant, ma-sa, etc).

M-am tras pe dreapta, dar nu am reusit in niciun chip sa scot lemnul, a trebuit sa intorc bitza si sa scot roata. Timp in care m-or depasit mii ( ish)  de concurenti, printre care colegu’ Bogdan, respectiv colegu’ Eugen, de care m-am si lipit. Dupa niste mici injuraturi, m-am resemnat, bucuros ca nu s-a rupt nimica.

O paranteza. Ma uitam ieri la ceva cursa auto si zice comentatoru’ ca nu exista „ghinion” in acest sport. Fiecare echipa este responsabila sa se asigure ca ghinionul nu-i atinge. Si mi-am dat seama ca asa-i si la noi. Nu exista. Orice se-ntampla e dupa o eroare din partea mea: io am calcat pe lemnul ala pentru ca n-am „belit” oichii. La fel si cu urechile pe care le-am rupt si cu diversele cazaturi. M-am decis deci sa nu ma mai atac, sa le iau ca atare si sa trec peste, cu invatamintele de rigoare.

Astfel, in urma lui Eugen am continuat pe poteca amenajata, timp de vreo 12 km. Problema mare a fost ca in fata lui era un concurent de la scurta, care mergea mai incet. Cam la 75-80% din cat as fi mers pe acolo. Din pacate, nu puteam depasi, pentru ca efectiv nu era loc. Puteai sa incerci sa iesi din poteca, dar nu puteai tine viteza. Singura varianta era sa se opreasca el, ceea ce nu s-a intamplat. Fair play, mai putin. Si mai putin au avut alti doi concurenti, care dupa vreo sa zic- 5 km, ne-au ajuns si ei, formandu-se un trenulet. Isterici putin spus. Tipau la saracu’ om, da-te baaa, du-te ba in.. , stai baa acasa.. etc. Ne-am si scos din traseu ca sa treaca ei, puternicii vietii… si normal ca nu s-au distantat. Ba mai mult, pe la mijloc a fost o portiune de forestier, unde i-am depasit si dus am fost. Mi-a crapat obrazu’ de rusine in locul lor, faci atata gura doar ca sa treci in fata, pentru ca apoi sa te ajunga grupul pe care l-ai scos din traseu, ca sa depasesti tu. Penibil. Melteni. Din aia care depasesc coloana la semafor, sau care taie linia continua pe Valea Prahovei, cand se sta cu orele. Mai erau si la tura scurta, normal. Scarba, comportament de huligani, care IMHO n-au ce cauta in padure. Sau in viata. In fine.

Prima (sau una dintre ele) biserica fortificata. (C) Renault-TBT

Gata cu zona populata, sa mai dam o tura prin padure. (C) Renault-TBT

Am profitat de bucata asta, chiar daca am pierdut timp, ca sa imi trag un pic sufletul. Terenul destul de accidentat, nu prea iti dadea timp de respiro. Pe prima coborare, spre unul dintre sate 😀 , printr-o livada, mi-au zdranganit gandurile in cap, atat a fost de accidentat terenul. Mici denivelari, cred ca ceva urme de tractor, au testat atat bicicleta, dar mai ales mainile si spatele „pilotului”. Vreo 14 km mi-a luat sa revin- a doua oara- in zona in care am gasit oameni cunoscuti, i-am prins pe cei de la Merida. I-am si depasit de vreo doua ori pe urcari si m-au depasit- tot de vreo doua ori- pe coborari sau pe plat, unde aveau o viteza in plus. Practic, asa a fost tot concursul. O fuga nebuna, cum am avut pe la concursurile de pe plat, gen 4 Pedale sau la Spring Race-ul din primavara. Fuga fuga, ca pe sosea. Pe coborarea spre Viscri i-am si pierdut, oricum, sectiunea a trecut mai repede ca anul trecut, am avut totusi un ritm bun pe ea, vad pe Strava ca am avut al 45-lea timp din 192. Am ajuns repede in Viscri la KM 40, dupa 2 ore 25.  Eram cumva in grafic, m-am realimentat foarte bine si am plecat catre dealurile care urmau sa ne rupa, unul dintre ele si cel cu KOM. Soarele era in „flacari”, fara pic de vant. Aici iar am prins grupul Merida, l-am si zarit ultima data pe colegul Bogdan, pe care mi-am dat seama ca nu-l mai prind, si am inceput sa dau ciobaneste la pedale, in caldura, sa mai inaintez un pic.

greu la deal, prin desert. (c) Traian Olinici

greu la deal, prin „desert.” (c) Traian Olinici

Surprins ca mai aveam oleac’ de energie, a mers mai bine decat ma asteptam. Totusi, m-am dat jos pe KOM- portiunea mai abrupta-, la fel ca anul trecut, pentru ca nu merita efortul. A fost decent, am si prins o poza faina 😀 .

Ye ye, kilometru' 45 din 78, mai aveam ceva benzina.

Ye ye, kilometru’ 45 din 78, mai aveam ceva benzina. (c) Traian Olinici

A urmat coborarea spre Bunesti, cu PR pe segment, totu’ bine si frumos. Apoi, pe bucata de asfalt am mai tras un gel si un pic sufletul si eram pregatit pentru ultimul asalt. La Bunesti m-a prins si CEO-ul Raiffeisen, cu care am si schimbat o vorba si pe care l-am avut in fata pe sectiunea spre Crit- printre cele mai faine din traseu, pe care am parcurs-o cu doar 10 secunde mai lent fata de anul trecut, desi aveam mult mai multi km in picioare, oricum, decent. La Crit tot asa, m-am adapat, am intrebat ce km e si voluntaru’ de acolo mi-a zis ca nu stie, ca a pierdut harta, suuuuper. Eram oricum aproape sigur ca era 56, asa tineam minte din profil. Mai aveam deci vreo 22 si trecusera 3 ore si 11 minute, eram tot in grafic. Incepeam cu vreo 6 pe un forestier, cu panta mica, apoi continuat din ce in ce mai abrupt. Forestier pe care am mers si anul trecut, era practic prima bucata din traseul varianta 2015. Fara PR, ba chiar cu 4 minute mai lent fata de anul trecut, aici a inceput sa ma cam paraseasca energia, dupa cum se vede si din poza de mai jos, in care nu aveam cea mai „optima pozitie”.

hai copile, ca mai ai 15 de km (c) Renault-TBT

hai copile, ca mai ai 15 de km (c) Renault-TBT

No, aici mi-a dat o pita domnu’ Van Groningen, de m-a ascultat cu urechea. Creca’ baga cursiera multa, ca avea o cadenta de Sagan. M-am si uitat la bicicleta, parea de o varsta cu mine, el era la categoria 50+, parcursesem acelasi traseu si totusi, m-a batut ca-n curtea scolii. Well, nu chiar, a terminat cu 7 minute in fata, in conditiile in care eu am mai avut ceva peripetii, dar chiar si asa, bravo lui. Mi-a ranit un pic orgoliul (prostesc de altfel), pana azi cand am aflat ca a fost canotor la Olimpiada si la Campionatele Mondiale, deci sportiv de performanta, shiuh.

Am intrat deci pe ultima poteca  (cea initiala- pe care am venit), care de data asta mi s-a parut mult mai rapida (era in coborare, desi avea si multa urcare) si foarte foarte accidentata aka bumpy. Nu mai aveam clar forta in maini si spate si am suferit o gramada. Mi se gatase si energia si n-am putut sa depasesc un concurent cu tricou de la Freerider, ba mai mult, m-a mai depasit unul, tot de la ei. Dupa indelungi suferinte, a trecut aceasta portiune si am ajuns in „capul” asfaltului pe care urcasem la inceput. Iar greseala, l-am intrebat pe un voluntar cat mai e, ne-a zis ca cica 5 km. O coacazaa, au mai fost vreo 8. De cate ori am zis ca nu mai intreb/cred, dar nu mai judecam limpede, clar.

cand usa nu e deschisa, intram prin zid :D- Cetatea Saschiz (c) Renault-TBT

cand usa nu e deschisa, intram prin zid 😀 – Cetatea Saschiz (c) Renault-TBT

Aici a inceput o cursa de supravietuire, nu mai era cazul de depasit concurenti. N-am facut mai mult de 30 de minte pe segment, dar mi s-a parut mult mai lung. Nu mai zic ca m-am ratacit o data in padure, si tot in locu’ ala si alti doi insi pe care i-am auzit la final. Cel mai dureros a fost ca dupa coborarea faina din cetate  ajungeam la o intersectie unde nu am vazut marcaj. Am luat-o in stanga si am facut vreo 300 de m, am iesit la asfalt si a trebuit sa ma intorc, mi-am dat seama ca trebuia sa fac dreapta. Am pierdut deci vreo 2-3 min si mi-a crecut pulsul, eram de-a dreptul isteric. Mai zic ca la ultima nu mai vedeam io bine si am ratat marcajul- desi nu mi se intampla de obicei- dar faptul ca si in padure s-au ratacit in acelasi loc si altii, e clar ca se putea un pic mai bine pe partea de marcaj.

la final, obosit si isteric (c) Renault-TBT

la final, obosit si isteric (c) Renault-TBT

Acuma, dupa ce m-am linistit, nu mai e cine stie ce, ca nu acolo am pierdut eu timp, iar per total concursul a fost organizat foarte bine, de top chiar. Un sticker cu profilul, un pic mai multa grija la marcaj si voluntari oleac mai informati ar mai fi trebuit ca sa fie de 10+. Imi pare rau numa’ ca nu mai stiu ce am vorbit la finish cu colegul meu Alex, respectiv cu Cristi (care m-a facut iar), stiu ca am cam injurat 😀 si nu am fost prea prietenos , sorry baieti 😀 .

Dupa ce am mancat portia de vitel + purcel + berea rece (fara alcool 😛 ) + placinta cu branza, ma linistisem si inchideam cartea concursului, asa, cu mixed feelings.

Concluzii:

 

  • ritmul a fost decent, 16.7 km/h, aproape de obiectiv, fara micile probleme sigur ma incadram la 4:30, cat imi propusesem.
  • clasarea iarasi buna, 11 la categorie si 61 la general, cu vreo 5 locuri pierdute cu erorile de la final.
  • am decis sa nu mai mai afecteze problemele, sa le vad pe bune ca lectii din care sa invat si dupa care sa fiu mai bun, deci no more cry baby!
  • traseul super fain, greu, chiar daca parea ca e frectie pe asfalt (poteci batatorite), parcurs la ritm rapid a fost foarte dur si „demanding”. Cum ar trebui sa fie de altfel un efort de aproape 5 ore.
  • organizare jmechera, dupa cum am explicat mai sus.
  • toata brigada cu care ma dau de obicei a mers super bine, am terminat toti aproape, bravo tuturor.

    le grupe cu care-am facut deplasarea, bravo bajeti!

    le grupe cu care ma dau de obicei si cu care-am facut deplasarea, bravo bajeti!

  • totusi, am mers pe unele zone destul de incet, iar la final m-au cam lasat fortele. Se putea si mai bine. De ieri am inceput sa am grija oleac la ce mananc si cand mananc, sa vad daca de aici mai pot scoate ceva.
  • nu mi-a placut sentimentul trait pe poteca. Tot concursul aveam impresia ca vine cineva din spate si ca o sa-l incurc, ca nu ma poate depasi. M-am si uitat mai mult in spate, cred ca eram traumatizat dupa ce-am trait pe portiunea de dupa asfalt 😀 .
  • o pata neagra a fost comportamentul nesportiv pe care l-am intalnit, eu aveam impresia ca mergem la concursuri sa ne distram si sa ne simtim bine, se pare ca altii au alte obiective-n viata…Crama Histria

Asta a fost deci TBT Race, la care-am participat cu sprijinul Cramei Histria si la care cu siguranta voi participa si la anu’, ca tare fain a fost! Urmeaza o mini-pauza si apoi pe 10 sept, BikeXpert Alpine Challenge, cu ai sai 76 de km si +2300, respectiv cu Varful Romanescu, la 1700m altitudine.

Like, share & subscribe, it keeps the internet alive! Si scuze pentru lungimea postului, dar a fost un concurs lung 😀 😀 😀 .

Preview: TBT Race 2016- Saschiz

Cam lunga pauza, huh? Dupa 3 saptamani de la Poiana Brasov XC Race, iata-ma aproape de  o „racing day”, urmand ca maine sa dam pedala la deja-celebra TBT Race, de la Viscri/Bunesti/Saschiz/in fiecare an e alta localitate baza cursei. Transilvania Bike Trails Network este reteaua de trasee de bicicleta care leaga localitatile sasesti din zona, realizata de Fundatia Adept cu ceva fonduri elvetiene-europene. Va fi a 3-a vizita pe care o fac la acest concurs, unul la care revin cu maxima placere, de fiecare data.

Continue reading

Controverse lamurite cu stiinta

S-a gatat ieri Turul Frantei, editia 2016, cu victoria fara drept de apel a lui Chris Froome, de la Team Sky. Chiar daca n-au fost mega batai pentru victoria finala, au fost momente interesante. Unul dintre acestea a fost coborarea lui Chris Froome din etapa a 8-a, in care a luat avans fata de pluton. Deosebita a fost pozitia lui, a coborat asezat pe top tube (cadru), in timp ce pedala. O pozitie extrem de periculoasa si fara sa misti pedalele, ce sa mai zicem in varianta „Froome” (nu e primul pro care coboara asa, pozitia s-a mai vazut si la altii). Atat de periculoasa, incat pana si Froome a indrumat pe twitter a nu se repeta/incerca acasa.

Continue reading

Greii si-au impartit laurii

Profit de weekend-ul liber pentru a trece in revista cei 4 campioni mondiali proaspat incoronati, la cele doua (mari) discipline ale sportului nostru, XCO si XCM. Dupa cum am zis, Campionatul Mondial reprezinta cea mai importanta si prestigioasa cursa anuala de mountain-bike, poate devansata doar de Jocurile Olimpice, care au loc la fiecare 4 ani si doar pentru disciplina XCO. Cei mai buni ciclisti ai lumii s-au batut deci pentru celebrele tricouri „rainbow-stripes”.

Continue reading