Pe unde am pedalat in 2014

Postat initial pe FreeRider.ro

Dupa o pauza de aproximativ 15 ani, am decis sa ma urc din nou pe bicicleta. Arma pe care am ales-o (pe final de luna mai) a fost un Cross GRX8 29er, nou,  pe masura mea: 1.86 cm si 92 kg. Gandul cu care am facut achizitia a fost: „las’, sa ies eu cu ea macar de cateva ori, iar daca e cazul, imi iau alta mai buna”.

Concluziile primului sezon: 1500 KM, din care 160 in 6 concursuri, upgrade de bicicleta pe final de sezon, un muschi nou aparut la picior (dreptul femural) si diminuarea unei sectiuni mediane a corpului, unde in mod normal se depoziteaza berea. Multe ore petrecute in aer curat, de munte, cu tovarasi noi de drum. Per total, decizia de a (re)deveni biciclist a fost una dintre cele mai bune pe care le-am luat anul asta.

Cum a decurs totul: 

Primele ture le-am facut prin oras, cu mici incursiuni pe forestier. Conditie fizica aveam, mersul pe bicicleta nu se uita niciodata, asa ca in prima luna am facut ~300 km, incluzand aici si „naveta” zilnica, aproximativ 10 km, pana la serviciu. Singura „problema” a fost durerea cauzata de sa, cu care insa m-am obisnuit repejor.

1

Avand o fire competitiva, a fost clar ca urmatorul pas era inscrierea la primul concurs, Duatlonul Tara Barsei, traseul amatori. Nestiind la ce sa ma astept, am zis ca mai bine fac o echipa si participam la stafeta.  17 km, +520m, pe care i-am abordat dupa o strategie pe care am aplicat-o tot anul: mers in ritmul meu, constant, tras tare pe urcare (cat ma tineau motoarele) si safe pe coborare (mai degraba pe langa bicicleta, cel putin in zonele foarte tehnice). Chiar daca nu prea mai aveam energie spre varf, am tras tare (credeam eu). M-am prins si de ce am de facut atunci cand din spate se aude un Stanga,Stanga!! sau Dreapta!!, in momentul in care liderii de la traseul avansati reveneau din bucla extra, pe care o aveau de facut si treceau de mine asa de repede, incat nu le vedeam numarul de inmatriculare J. Rezultatul a fost pe masura ritmului meu, la care adaugam nivelul tehnicii de coborare (spre zero). 22 la categorie (penultimul), la o diferenta de 51 de minute fata de castigator ( 3 minute/km). Colegul de la alergare a terminat exact pe acelasi loc, asa ca am devenitfericitii castigatori ai ultimului loc J. Oricum, o experienta din care am invatat foarte multe si care mi-a deschis apetitul.2

Luna iulie a adus mai multe ture in off-road (Azuga, Poiana Brasov), dar si cea mai lunga tura, pe asfalt: 88 Km pe o bucla Brasov-Sf Gheorghe. A doua competitie din sezon a fost Surmont MTB Azuga, traseul scurt, 25 KM si 460m,  aproape in intregime pe drumul forestier, spre Piatra Arsa. Faptul ca traseul a fost mai putin tehnic m-a ajutat sa termin mai bine, am fortat la deal (m-am si „copt” putin, spre final), iar la vale, masa mai ridicata m-a propulsat cu o eficienta la care nu ma asteptam. Rezultatul, 26/62 la traseul scurt masculin 19+, respectiv 34/78 la general, traseul scurt. Ritmul vs castigator a fost mult mai bun fata de prima iesire, am terminat la aproape 25 de minute, deci la o diferenta aproximativa de 1 minut/km. Deci, extrem de multumit de rezultat, putin nemultumit de material, prima ocazie cand mi-am dat seama ca as avea nevoie de o furca mai buna- fata de Suntour-ul XCT cu care a venit bicicleta.

3

A urmat Maratonul Transilvaniei, tura scurta, 22 km cu 350m, pe forestier,  cu o coborare destul de tehnica si surprinzatoare, printr-o livada, pe un drum cu sleauri, care te aruncau peste ghidon, daca nu erai atent. Si cu o sectiune lunga pe iarba, care irosea mare parte din forta pe care fiecare pedala o trasmitea spre roata spate. Locul 8/20 la masculin 14-29 ani si 28/64 la general. Pe hartie, cea mai buna clasare, dar participarea a fost mai restransa. Am terminat la 18 minute fata de castigator, deci diferenta a fost de aprox. 50 secunde/KM.

Mi-a placut acest concurs, am putut sa ma bucur de avantajul pe care l-am avut pe urcare si pe coborare am mers bine, aproape de limita, fara riscuri inutile. Din pacate, a trebuit sa ma si opresc de 4 ori sa ridic saua, care din cauza noroiului imi tot aluneca, banuiesc ca nici nu am strans prea bine colierul care o fixa. Cred ca am pierdut doua minute pe putin, dar nu cred ca recuperam mai mult de un loc, acum ca ma uit la clasament. Oricum, la momentul respectiv, nu mi-a picat chiar bine.

Am ajuns cu povestea la unul din cele doua concursuri preferate, de anul acesta: Transilvania Bike Trails race, Viscri, 47KM cu 800m. De la 22-25 km la 47, e mare diferenta. Acest concurs a folosit si ultima resursa de determinare, pentru ca energie nu mai era. Ideea organizatorului de a pune placute cu numarul de kilometri ramasi mi-a oferit niste momente de cumpana unice: de la placuta cu 4 km pana la cea care anunta ca mai sunt 3, mi s-a parut ca am mers cel putin 30 de minute si 10 km. Faptul ca tanarul de la ultimul punct de realimentare (cu 8 km inainte de final) ne-a spus ca urmeaza doar coborare, desi a fost mai multa urcare, cu siguranta ca nu a ajutat (sa spunem doar ca i-am transmis niste ganduri bune JJJ). Atmosfera faina, organizarea foarte buna si traseul extraordinar, „cu de toate”.  Aici, pe langa upgrade la furca, mi-a fost clar ca trebuie sa schimb cauciucurile, cele de „serie”, Kenda K922, nefiind potrivite pentru noroiul si iarba uda de dupa prima urcare- sectiune in care mai mult am dansat decat am coborat, dar si franele, care pe coborarile mai lungi dadeau semne de oboseala.  Rezultatul? 23/44 la categoria M18-29 si 103/244 la general. Am terminat in 4:07 ore, vs 2:23- timpul castigatorului, deci la un ritm decent, cu 1 minut si 50 secunde/km, mai lent decat castigatorul. Consider ca a fost ritmul a fost decent, spre bun, din cauza a trei factori care m-au impiedicat sa termin mai bine: materialul (din motivele pe care le-am explicat mai sus), lungimea concursului- mi-a fost greu sa mentin un ritm ridicat pe partea de final si o eroare strategica: am zis sa plec mai spre finalul grupului, sa nu-i incurc pe cei care aveau viteza superioara. Din pacate, o strategie paguboasa, pentru ca pe prima urcare, o sectiune de single trail, mai mult am stat, pentru ca anumiti colegi de grup mergeau incet (pe langa bicicleta) si nu lasau pe nimeni sa depaseasca, cred ca am pierdut cel putin 15 minute acolo, dar am invatat ceva pentru concursurile viitoare.

4

Urmatoarea aventura a avut loc la Predeal, Soimii Bucegilor, Traseul Standard, 27 Km (desi initial erau 19),+710m. Concurs care mi-a lasat un gust amar, din cauza carentelor de organizare: diferenta de km, pe care am descoperi-o in mers si care m-a facut sa imi dozez efortul in mod eronat, la o intersectie importanta am luat-o pe drumul gresit, urmand indicatiile voluntarilor de la punctul de hidratare, aflat cu 100 de m mai jos, au fost participanti care au facut trei ture in loc de doua, tot indrumati de oficialii cursei, nu au fost toalete in zona de start/sosire, fiecare s-a descurcat cum a putut. Pe langa aceste probleme, nici traseul nu m-a avantajat, noroiul (foarte mult si moale) de pe coborare m-a determinat mai degraba sa fac o proba de sprint pe langa bicicleta, cred ca din cei 27 de km, cel putin 6 i-am alergat, in loc sa-i „biciclesc”.

Rezultatul  a fost pe masura problemelor (includ aici si lipsa de energie pe a doua tura de urcare, din nou, spre final, nu prea am mai avut resurse ): 11/16 la Masculin 14-29 ani, la aproximativ 37 minute dupa castigator, un ritm mai lent cu 1 minut 20/km. Multumit, avand in vedere modalitatea in care a decurs totul. Oricum, este un concurs la care ma voi gandi de doua ori inainte de a ma inscrie la anu’, desi traseul a fost foarte fain.

Toamna a venit cu mai multe ture, cu prietenii sau cu colegii de la Brasovul Pedaleaza, toate prin padurile din jurul 5Brasovului. Asa ca pasul firesc a fost participarea la Bike Race Brasov, 22 km cu +640m, pe „traseul de casa”. In acest concurs am aplicat tot ce-am invatat anu’ asta si a fost cel in care am mers cel mai bine (ajutat si de noua achizitie: o pereche de Schwalbe Rocket Ron, care au fost mana cereasca). Urcarea pe forestier am parcurs-o intr-un ritm ok, constant si destul de tare, iar apoi coborarea am parcurs-o la maxim, fara a ma da jos de pe bicicleta (o premiera pe acest traseu). Am facut putin push bike pe forestierul care urca pe Tampa, in zona mai abrupta, deci am pierdut un pic de timp, dar apoi coborarea finala a mers foarte lin. Mi-am propus sa termin concursul in 2 ore, am ajuns la finish in 2:01:25, foarte aproape de obiectiv. Locul 35/46 la 14-29 de ani si 84/142 la general. Ritmul a fost cam la plus 2 minute 20s/km, vs castigator. Totusi, cred ca este concursul la care m-am prezentat cel mai bine, la o evaluare ulterioara mi-a fost greu sa gasesc (multe) sectiuni in care as fi putut sa mai castig ceva. Concurs bine organizat, la care-am participat cu mai multi prieteni, distractie maxima. Iar traseul…comparabil cu cel  de la Viscri – la o scara mai mica.

De curand am schimbat si materialul de concurs, am dat prima dragoste pe mana unui prieten si de la alt prieten am achizitionat un minunat Cube LTD 29 Sl, model 2013. A fost ca si cum am trecut de la un Logan  la (cel putin) un Audi A4. De la 16.5 kg la 12.5 kg, de la echipare entry-level, la una care depaseste nivelul la care pot concura cu fortele actuale.

upa o tura de aprox 70 km prin dealurile Covansei si cateva pe plan local, vom incheia anul de debut, impreuna, la Brebina Autumn Cyclocross, o competitie mai apropiata de XCO decat XCM, deci ceva nou pentru mine.

2015? In principiu (macar) aceleasi concursuri, unde pe langa imbunatatirile aduse de noua bicicleta, ma astept sa ma comport mai bine si dpdv pregatire fizica, dar mai ales la partea tehnica-abordarea traseelor (cititi coborari). Cam asa a decurs anul acesta, destul de multe evenimente, o gramada de locuri si amintiri frumoase si  mult mai multi kilometri decat ma asteptam. Nu erau posibile evenimente povestite mai sus, fara ajutorul sotiei, care pe langa aprobarea bugetului JJ, a indeplinit mai multe roluri: sofer duba de asistenta (un opel corsa, in 2 usi), nutritionist al echipei, antrenorul lotului (desi sfaturile se opreau la: „sa nu fortezi prea tare” si „sa ai grija sa nu cazi”), tovaras de drum, pe o Merida Juliet cu care am impartit soseaua, dar mai ales, fan no 1.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *