Brasov Marathon: omu’ cat traieste, invata!

Failure is simply the opportunity to begin again. This time more intelligently.” Henry Ford.

Pornind de la citatul de mai sus, sunt doua aspecte pe care as vrea sa le evidentiez in legatura cu semimaratonul la care-am participat in weekend. In primul rand, da, esecul nu trebe’ privit ca un pas inapoi, dupa cum am invatat de cand merg la concursuri. Este o sansa de a te imbunatati si de a te comporta mai bine tura urmatoare.

Apoi, ca sa o faci a doua oara mai inteligent, trebuie ca prima data sa o fi facut mai putin inteligent, adica mai prost 😀 . Ceea ce ne aduce la laitmotivul postarilor mele (destul de multe dintre ele): „cand esti prost si viata-i grea” 😀 . Dar, ma rog, sa va povestesc cum a fost.

Am incercat in primul rand sa ma pregatesc cat mai bine, mai ales dupa toate avertizarile pe care le-au facut organizatorii. Am considerat ca am experienta necesara, desi nu prea sunt cu „iarna pe munte”, am mai alergat pe acolo de cateva ori in iarna asta. Oricum nu-mi doream sa fortez norocul sau altceva, ci urma sa am grija. Din pacate, nu am putut sa fiu 100% multumit dpdv echipament (vezi cum s-a pregatit Robert Cadar, spre comparatie), pentru simplul motiv ca nu aveam piesele necesare. In primul rand, n-am avut un middle layer potrivit, asa ca a trebuit sa-mi iau o bluza normala, care m-a supraincalzit pe toate urcarile. Apoi, desi am niste papuci de trail, Asics Trail Tambora, au fost prea tociti pentru zapada/gheata/noroiul cu care ne-am batut sambata. Au alunecat si aia care au avut papuci buni, d-apai eu.

inainte de start

inainte de start, pregatiti…..gen.

In fine, am plecat intr-un ritm decent pe prima urcare, serpentinele spre varful Tampei. Prima parte a fost ok, am reusit sa o alerg binisor, pana m-am lipit de-un grup cu o viteza asemanatoare. Din pacate, in zonele mai dubioase/ inguste / lente se formau dopuri care impiedicau alergarea, asa ca, de la jumate in sus a fost un start/stop continuu, mult mai dificil decat a alerga intreaga bucata respectiva. Nu a ajutat nici ca m-am copt cu cele 3 straturi ale mele…. dupa cum se vede in poza de mai jos:

De mult n-am mai avut asa o fata :D (c) Victor Grigore

De mult n-am mai avut asa o fata 😀 (c) Victor Grigore

Revenind inainte de cursa, mi-am planuit sa termin in trei ore, tot asa, impartita pe segmente: 30 de minute pana sus, 30 de minute pana in Poiana Stechil, 30 pana la pietrele lui Gabony, 30 pana sus si inca 45 inapoi, cu 15 minute buffer. Pana sus pe Tampa am facut vreo 38 de minute, super decent. Ei bine, dupa varf, pe prima coborare, m-au depasit „mii” de oameni, pentru ca imi era practic imposibil sa cobor. Cum-necum, dupa ce-am alunecat de vreo 2100 de ori, am reusit sa ajung la primul punct de revitalizare, in sa. Incepeam o noua urcare, pe care pana atunci am parcurs-o doar la vale si doar cu bicicleta (in 4-5 minute 😀 ). Cu vreo doua-trei bucati mai abrupte pe care am mers, am ajuns sus muuult mai repede de cat ma asteptam. Chiar le-am zis voluntarilor de acolo ca nu ma asteptam sa-i vad asa repede si ca as vrea sa-i pup, dar imi strica PR-ul 😀 . Am ajuns sus pe la 10:16, in urma programului, dar totusi, intr-un timp super ok.

A urmat coborarea spre Fantanita Dreptatii…unde…am mers ca o doamna. Nu pe bune, chiar ca o doamna :)))))))))))))))))))). In fata mea era o concurenta care cred ca era de la 50+ si care aluneca si mai rau ca mine. Cu toate astea, m-am chinuit jumate din coborare sa ma tin de ea si sa o depasesc 😀 😀 :D. Chiar si asa, din nou cu 291291 alunecari, am ajuns inapoi pe Tampa, dupa gradini. Am mai luat o gura de apa de la voluntari si i-am dat inainte. Eram din nou destul de incalzit, alunecam si mai tare, pentru ca aici zapada era cvasi-topita, dar imi revenise moralul. Eram intr-un grupulet cu care ma tot depaseam, per total bine. Ba mai mult, pe urcarea spre punctul de start al treptelor am inceput sa intalnesc oameni de la Cros si primii de la Semi, care veneau deja spre finish. Ii mai salutam, ii incurajam, in timp ce mai alunecam.

Am trecut de podetul de lemn si mai aveam 15-20j de metri pana la treptele lui Gabony, cand….. am alunecat din nou. De data asta, n-am reusit sa ma mai tin si m-am dus dreq….

Direct in cot si genunchi, pe pietre. Noroc  ca n-am cazut in prapastie, dar m-am lovit destul de tare, mai ales la genunchi. Colac peste pupaza (sau cum e expresia), direct m-a luat o crampa la gamba lovita. M-am cam vaietat cred, nu mai tin minte exact, dar stiu ca s-au oprit doi concurenti, un baiet si o fata, care m-au ajutat sa ma trag la o parte, mi-au intins piciorul, mi l-au pus in zapada si m-au incurajat cat de cat. Am stat vreo 4-5 minute creca’, timp in care masuram damage-ul si apoi m-am ridicat sa continui. Genunchiul deja era cat un grapefruit, vanat si rosu si umflat, dar totusi mergea. Direct m-am gandit ca am facut-o lata si sa vezi ca nu pot ajunge la Cluj(uri). Le-am multumit colegilor concurenti (le mai multumesc inca o data si acum) si am dat inainte vreo 20j de metri, pana la arbitrii care erau acolo. Nu neaparat din cauza durerii si a loviturilor (desi, si din cauza asta), dar mai ales pentru ca era ffff riscant, nu am mai continuat cursa, renuntand sa mai urc pe trepte, cu gandul ca-mi mai trebe sa alunec o data, poate si mor sau ceva. Oricum rezultatul era fail, cu siguranta in a doua jumatate, desi probabil ma incadram in 3 ore. Am oprit Strava dupa 1:49 si nu cred ca-mi lua mai mult de o ora sa dau o roata Tampei. Iata deci, al doilea DNF la o cursa, in 3 ani. De data asta, pe bune.

Concluzii:

  • Cu siguranta am invatat din aceasta cursa, de doua-trei ori mai mult decat as fi invatat daca mergea totul brici si terminam pe la 3 ore.
  • Nu am avut destula experienta pentru a participa la acest concurs si cu siguranta, nu am avut echipament potrivit (din nou!). Sper pentru ultima data.
  • Organizarea super faina, chiar comentam ca au facut toate eforturile sa avertizeze lumea si au mobilizat o gramada de voluntari, care au stat saracii in iadul alb multe ore, jos palaria din acest punct de vedere.
  • In tema cu spiritul concursului si cu efortul depus este si mesajul pe care l-au postat dupa concurs, de citit, aici. O nota despre protectia naturii, de luat in seama.
  • Dupa ce-am pus gheata pe infractor, s-a retras umflatura din genunchi. Ma mai tine/doare un pic, dar nu cred ca o sa-mi puna probleme in weekend.
  • Mai gata cu alergarile, poate voi mai participa la Semi la Rafael, prin octombrie, dar pana atunci… doua roti scrie pe mine.

Acestea fiind spuse, ma bucur totusi ca am participat, ca am iesit mai intelept, ca n-am patit nimic si ma bucur ca trecem la lucruri serioase, incepand de vineri, cand ma duc la prima etapa din Cupa Nationala de XCO, respectiv la Faget Maraton- UCI Marathon Series, la Cluj-Napoca.

Multumesc prietenilor de la Crama Histria si tuturor care cititi ce mai scriu p-aci.

Si ca sa inchei tot cu un citat:  “Don’t let the mistakes and disappointments of the past control and direct your future.” Zig Ziglar Asa ca, dam inainte, ca inainte era mai bine 😀 .

Daca v-a placut cumva, like & share, sa fie primit :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *