CN XCM- BikeXpert Alpine Challenge: OMG indeed- Partea 1

Avand in vedere ca e un concurs pe care l-am trait intens si care a durat o vesnicie, il voi povesti in doua parti, pentru ca asa l-am perceput. Iata cum a fost:

Am ajuns la start din timp si dupa ce-am pregatit bicicleta, am dat o scurta incalzire, inainte de a ne alinia in grupul de concurenti. N-am avut cel mai bun „feeling”, cumva ma asteptam sa fie cam greutz…12080382_887601054659334_6693793691459614571_o

In fine, luam startul, spre surprinderea mea s-a plecat intr-un ritm destul de chill, nu s-a mai inghesuit lumea ca de obicei (on a side note, sa mor daca-i inteleg pe aia care dau din coate sa iasa primii de la start, cand e de parcurs ditai distanta de 40-50-70 de km, seamana cu aia care depasesc coloana de masini cand e aglomeratie).

Primii kilometri au fost de incalzire, i-am parcurs in pluton, la un ritm decent. Dupa ce s-a terminat asfaltul si drumul forestier, respectiv dupa ce ne-am mai intins un pic, am intrat intr-un fel de drum de livada/poteca pe care am avut un ritm bun, chiar am mai depasit ceva oameni, desi inaintam cu greu, fiind un namol lipicios, dubios. La prima coborare mai accentuata, care era si semnalizata ca fiind periculoasa, am zis sa nu risc, mai ales ca eram intr-un grup maricel, m-am dat jos, pret de 5-10 m. O ardeam safe, numa’ ca sa ajung sa ma vars peste vreo 3 km, cand am ajuns la albia raului Ialomita, pe o portiune care nu anunta nimic periculos. Lipsa de concentrare, bad karma, nu stiu care a fost sparla, oricum, a fost fara urmari si i-am dat inainte.

Dupa o portiune pe care nu mi-o mai amintesc, banui ca a fost tot ceva poteca, am ajuns in asfalt, la punctul in care se desparteau traseele, km 20. Cam nasol cand am vazut ca din vreo 10 cati eram in grup, eu si cu inca un tip am facut dreapta, restu’ s-au dus la stanga, pe traseul scurt.  Si asa am inceput un fel de contratimp, pe asfalt, continuat apoi pe forestier. Mergeam bine, cu 20+km/h, si am format un fel de grupulet, de 3 insi, pentru ca intre timp, ne-a mai ajuns un concurent. Am mai schimbat cateva vorbe cu el, in cele ~50 de minute cat a durat acest segment. Am stat la trena eu, poate era mai bine daca mai schimbam, insa nu m-am complicat sa-i cer sa treaca in fata, pentru ca oricum nu cred ca-mi iesea miscarea din cot, pe care o tot vad la TV :D. Ritmul nu era prea grav, il setam eu, ceea ce mi-a convenit, chiar daca am ars mai multa benzina decat el. 12082662_977747825597707_1459846339_o

Cand in final a trecut in fata, cocos, nu m-am putut tine de el nicicum, nu mi-a priit schimbarea de ritm, asa ca l-am lasat sa mearga linistit, dar nu a luat mai mult de 10m, pana cand am intrat in poteca spre Cabana Leaota.

Ei bine, dragii mosului, aici a inceput „the hard stuff”. O urcare de 3.5 km, cu pante pe alocuri de 30%, care a fost mult ingreunata de zonele cu noroi, care iti puneau bete in roate. Ma simteam binisor totusi, am bagat si un gel la baza, ca sa incerc sa-mi refac energia si i-am dat la deal. Mi s-a parut foarte lunga…si grea. M-au parasit fortele si cred ca am impins mai mult de jumate. Ceea ce n-ar fi neaparat o problema, pentru ca tanarul cu Specialized, de care va ziceam mai sus ca era la vreo 10 m in fata, a ramas la aceeasi distanta, desi el se incapatana sa mearga mai mult pe bicicleta.

La un moment dat mi s-a terminat si apa (pentru ca am fost prea „setila”) si am atins un „low spot”… grav. Am inceput sa simt picioarele grele si sa am primele semne de crampe. Cel mai nasol a fost ca dupa ce-am impins un pic, a inceput sa ma „bata” papucul drept, foarte ciudat, cum nu am mai patit pana acum. 3.2 km de urcare, trei punct doi, care mi s-au parut la fel de lungi ca toata urcarea de pe Magura, de la Geiger, cu cei 12 km ai sai. Nu prea mai puteam, fizic, psihic, eram avariat rau. Atat de rau incat l-am intrebat pe un membru organizator, care cobora de la cabana, cat mai e pana acolo. Stiti cum se zice, nu pune intrebari daca nu esti pregatit pentru raspunsuri. Ei bine, n-am fost. Cand a zis ca mai sunt 2 km, mi-a cazut cerul in cap. Eu aveam impresia ca tre’ sa fie dupa colt, la cat am impins. N-aveam ce face, cum sa ma opresc acum? Failure was not an option, asa ca am dat inainte, aproape cu lacrimi in ochi, tarandu-ma spre varf, descumpanit.

12143098_10153145920443085_7178203812839984457_n

la jumatea’ distantei de la cabana la varf, si nu, nu aia era cabana, ci doar o stana. Cabana era mai jos :D

Totusi, o raza de speranta ,  un ajutor fara de care nu mai ajungeam sus a fost un izvor, semnalizat cu APA, litere mari. Cea mai buna apa pe care am baut-o in viata-mi, daca facea o balta un pic mai mare, ma si scaldam in ea. Mi-am mai revenit un pic, am luat doua curbe si am ajuns la cabana, o oaza cum numa’ Bear Grylls gasea, in mijlocul desertului. Omu’ de la BikeXpert a fost super baietash’, ne-a incurajat si ajutat sa ne revenim un pic (eram un grup de vreo 4 insi, care am consumat jumatate din hrana omului :D:D). 3 ore si 10, eram cumva in grafic pentru obiectivul de a ajunge in varf la 3 ore 30.

greu la deal cu boii mici.

greu la deal cu boii mici.

Ideea e ca de la cabana, 1400m, pana spre varf, la 1700, vreo 2 km, am mers pe bicicleta maxim 2-300 de m, restul impins, cu crampe, cu durere in calcaie, un taras-grapis de toata frumusetea. 40 de minute mi-a luat sa fac 2 km, 40 de minute in care am avut tot felu’ de ganduri, in care am avut timp sa fac poze (vezi cea de mai sus). Daca tot aveam piciorul blocat, macar m-am bucurat de priveliste :D:D. Untitled

3 ore 56 minute, atat mi-a luat sa ajung in varf. M-a macinat usor-usor si a fost nevoie sa folosesc aproape toate resursele ca sa razbesc. Gandidu-ma ca ce-a fost mai greu a trecut, am dat pedala la vale, indreptandu-ma spre ce credeam eu ca o sa fie terenuri mai prietenoase…..

To be continued…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *