Duatlon Tara Barsei 2015: Hard work& Dedication, la propriu.

Titlu alternativ: Ploaie non-stop si mult mult noroi.

Asa as descrie experienta de duminica, de la Duatlonul Tara Barsei. Ziceam eu ca locurile natale nu-mi vor da batai de cap (si ce-i drept, nu mi-au dat), dar vremea a avut alte planuri. A plouat la greu atat sambata, cat si in ziua concursului..non-stop. Ma asteptam sa fie noroi, apa si greu si asa a fost. 

Nu-mi sta in fire sa ma dau la o parte, asa ca, la 9ish eram aliniat la start, in plutonul care semana cu un grup de gaini plouate. Sedinta tehnica a fost la fel de incurajatoare ca prognoza meteo, pe langa apa din belsug, urma sa ne delectam si cu o coborare periculoasa care se oprea intr-un gard de sarma ghimpata, respectiv cu ceva ursi (se pare ca urma sa le trecem prin curte). N-am avut parte de ei, saracii s-au ascuns pe unde au putut, au fugit din calea vremii :).

Impreuna cu Nae, am participat la un triatlon: bicicleta, push-bike viteza (la deal si la vale) si alergare. Avand in vedere ca in sezonul asta am ca obiectiv acumularea de experienta, rezistenta si abilitati tehnice, acest concurs va cantari cat trei desfasurate in conditii normale. Sa va povestesc cum a fost:

11537602_852599831476833_2204932164405685659_o

Am plecat super ok, in grupul fruntas, am avut loc sa merg in ritmul meu, nu a trebuit sa stau in aglomeratie, ca anul trecut. Primul obiectiv: checked. Al doilea era sa nu fac push-bike pe urcarea din Valea Popii inspre Valea Cetatii. Ei bine, aici n-am reusit. Daca panta nu era chiar asa de rea, poteca avea ca suprafata de rulare un noroi alunecos, pe care abia puteai sa stai in picioare. Totusi, nivelul de energie era mare, asa ca am zburdat pe langa doi concurenti, am reincalecat si am dat bice,  pana cand am reusit sa ajung la travesarea soselei si a poligonului de biatlon.

11406125_852558494814300_5457759777143025953_o

Aici am dat de primul zid, pe care mi-l aminteam foarte bine de anul trecut. La fel, am bagat material si am fugit destul de rapid la deal, pana am ajuns intr-o poteca pe care puteai sa mergi decent= un fel de patinaj artistic, noroi cu balti si cu sleauri si din loc in loc, niste radacini ude, ca sa nu te plictisesti. Asta pana la forestier, unde-am putut sa intru cat de cat in ritm si urc cu o cadenta decenta.

11174504_10152926268533085_4595154559992616349_o

La punctul de revitalizare de la Km 11 am ajuns intr-un grup de trei, iar un voluntar mi-a zis ca eram al 27-lea din total, destul de aproape de prima treime, which was good, in contextul in care urcasem mai mult de jumatate din diferenta de nivel.

Totul s-a schimbat de aici…

Ploaie non-stop si mult mult noroi

Am intrat pe un fel de drumeag/single track prin padure, care era fix ca cel descris anterior, balti, noroi cu sleauri si cu pante (atat urcari, dar mai ales coborari) noroioase, pe care nu puteai sa stai in picioare. Dar oricum, avansam, kilometri treceau, vedeam linia de finish- va dati seama ca era o fata morgana, care nici macar nu arata bine :)).

La un moment dat: pe stanga, doi bolovani super mari, in dreapta, o balta in care incapeau fara probleme niste pastravi. Zic sa nu risc pe bolovanii uzi si alunecosi si ii dau prin balta, cu precautie. JJJJJJJJJDOINGGGGGGGGGGG! Bolovanii erau si sub apa, roata fata s-a dus si iata-ma pe o parte, in ditai balta, cu bidonul plutind vesel. Ce-i drept, aveam nevoie de un dus rece, atat ca sa ma racoresc, dar mai ales sa ma curat de noroiul pe care-l caram :) .

Trei kilometri, cei mai lungi din viata mea, mai un push bike la deal, mai unul la vale, pana la alt eveniment interesant. Coboram pe langa bicicleta la un moment dat si recunosc ca am trisat. Am folosit si alta forta, in afara de cea a picioarelor proprii. Coboram cu picioarele in pozitie oblica vs directia de mers (cum m-a invatat bunica-mea ca se coboara, nu cu picioarele drepte, ca la oras), folosind crampoanele de o marime deloc neglijabila, ca sa ma ancorez. Ei bine, a venit cineva si mi-a tras presul de sub picioare, gravitatia m-a carat vreo 10-15 m, pe spate, timp in care simteam noroiul cum se aduna intre pelerina de ploaie si tricou. Bicicleta s-a dus in lume, s-a oprit cumva, intre niste crengi. M-am bucurat ca nu a trebuit sa folosesc energie pentru a inainta, aveam chiar un ras isteric. Eram chiar inainte de punctul de control de la bifurcatie, unde mi-am dat seama ca schimbatorul spate, dupa socul plimbarii in natura, se blocase pe ultimul pinion, nu mai schimba deloc. Cu ajutorul arbitrilor de acolo, am turnat niste apa, l-am bibilit, l-am rugat, dar nu prea am reusit. I-am dat inainte asa (ulterior am reusit sa mai cobor cu doua pinioane, viteza cu care-am mers pana la final- ajustam doar din schimbarea foilor).

In valea de pe bucla suplimentara a turei lungi am aflat ca trecusera cele doua ore pe care mi le-am propus si eu mai aveam vreo 8 km, din care vreo 2 erau pe o urcare p0rno, inca un zid. Aici nu prea am mai putut sa imping, noroc ca mai eram cu un coleg de suferinta, am tot glumit si ne-am motivat unu’ pe altu’ sa ajungem pana sus. Mai aveam „numa'” vreo 6 Km pana la final, din care trei erau cei despre care am zis mai sus ca au fost cei mai lungi din viata mea.

Fara sa mai cad in balta aia (am luat alta, nu-i problema), dar cu inca vreo 3-4 cazaturi,  am iesit din padure, unde stiam eu de anul trecut, ma astepta un fel de drum de caruta, dragut si lin, pe care am zburat in 2014.

Ei bine, anul asta….am inotat. Aici am dat de noroi lipicios, ca la Prima Evadare, balti cu o multime de sleauri, pe scurt…moartea. De asta mai aveam nevoie, cate un kil de noroi pe fiecare picior + vreo 10kg pe bicicleta. O R  I B I L.

10929122_10152926268373085_8615944318472518369_o

mda, (er)am terminat, sa fie primit.

Nu stiu cum am ajuns sa razbat, mai aveam un kilometru pana la finish, failure was not an option. Pe coborarea cu iarba de la final am mai luat o tranta, pe care o asteptam si de care am zis dinainte de start si iata-ma pe asfalt, unde-am incercat un sprint de final, pana la sosire, unde Nae saracu’ prinsese radacini.

11416399_852560658147417_3398360087606071519_o

la final de stafeta, dupa 4 ore 25 min

Concluzii:

  • Concurs organizat extraordinar, oameni inimosi, care si-au dat tot interesul ca sa fie toata lumea multumita. Atmosfera, marcajul, conditiile de la start/sosire au fost perfecte, au mai indulcit din amarul pe care ni l-a provocat vremea. Sigur sigur mai venim si la anu’ la sosire: „de prin paduri, de pe poteci”- sloganul competitiei :D.
  • N-am mai venit ultimii la stafeta (ca anul trecut) 😀 :D, ayeeeee. In ritmul asta, peste 8 ani vom castiga 😀 :D.
  • 9/10 la stafeta si 19/27 la bicicleta-tura lunga, rezultat care nu spune nimic. Conteaza ca plec cu multe invataminte de la acest concurs, mai bine pregatit tehnic, foarte incercat dpdv fizic si bineinteles, cu mandria de a-l fi terminat. Organizatorul a numit participantii eroi, daca nu as fi foarte modest ( :) :) ) mi-as aloca si mie acest termen.
  • Ii multumesc lui Nae pentru ca a fost colegul meu de suferinta (si pentru ca m-a asteptat aproape 3 ore :) ). De asemenea, si lui Radu, care ne-a sustinut de la fata locului.

Ploaie non-stop si mult mult noroi…

Dupa ce voi repara schimbatorul spate si frana fata, urmeaza Topoloveni Summer Tour, 42 de km in Arges, inainte de o luna iulie mai linistita, in care ma voi concentra pe antrenament.

Multumesc partenerilor: Viticola SA, ProAlpin si Asociatiei Copiii de Cristal, pentru suportul lor neconditionat.

11059917_10152923404443085_6180289462941970222_n

Am facut un update si la Galeria Foto, va invit sa verificati pozele, sunt destul de expresive, arata prin ce stari am trecut la acest concurs.

Like, share& subscribe, it keeps the Internet aliveee.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *