Duatlon Tara Barsei 2017: Veni Vedi…. meh, nu chiar Vici

Iata ca dupa o pauza de o luna si un pic, autoimpusa, generata de un program incarcat, dar si de o mini criza identitara/ lipsa de motivatie, revin cu o cronica de concurs, dupa ce-am participat duminica la Duatlonul Tara Barsei 2017, a 4-a editie pentru mine. Concursul acesta are si o semnificatie speciala, fiind primul concurs la care am participat ever, dar si unul dintre cele mai faine la care am mers, in fiecare an din cei 4 de cand „prestez cu pedalele”.

Ca sa intru direct in actiune, am pastrat echipa clasica, impreuna cu Nicolae, colegul din ultimii 3 ani, desi am cochetat cu ideea de-a incerca la tura lunga singur. Am decis totusi ca nu e cazul, pentru ca ultimele alergari m-au cam spart, asa ca, fiecare cu treaba lui, mai bine 😀 .

Pauza de la postari a coincis cu pauza de la concursuri, sau poate prima a venit ca urmare a celei de-a doua. Ma rog, s-a vazut ca n-aveam ‘meciuri in picioare”, ca sa folosesc un termen fotbalistic. Gen…aveam emotii inainte de start. Ce m-a ajutat e ca am vazut numai fete cunoscute, colegi si prietini de concursuri, pe care i-am tot mentionat prin race reporturi. Pe langa Bogdan cu care m-am deplasat, m-am reintalnit cu Cristi, Nico, Marius sau Andrei de la BikeServ, printre multi altii. Practic, aveam deja tintele fixate, ca pilotii de figther jets 😀 . Nico era si la stafeta lunga, in echipa cu Adrian Iordache, un boss de pe la alergari, deci ma asteptam sa castige si imi doream sa termin cat mai aproape de el, aka sa-l bat, dupa ce anul trecut mi-a dat 4 minute pe acelasi traseu. Urma sa fie dificil oricum, ca imi cam da cu terenul in cap, de fiecare data. Plus ca nu am cea mai buna forma, dupa niste antrenamente cel putin haotice.

Startttttttt! (c) Mihail Donea

Startttttttt! (c) Mihail Donea

In alta ordine de idei, sambata chiar speram sa avem primul concurs pe uscat (cat de cat) din 2017. Duminica dimineata insa, iadu’ furtunos s-a dezlantuit, de l-a trezit si pe Raducu, de la fulgere si tunete. Era clar deci, ca urma sa ne namolim, again. Cu toate acestea, spiritele erau binedispuse pe linia de start. Mai o gluma, mai o „maimutzareala” si ne pregateam sa plecam. Nu mai aveam startul fictiv si restart pe Valea Popii, ceea ce mie mi-a placut foarte mult. Mult mai cursiv a decurs totul, plus ca nu am mai riscat inutil prin oras pentru a prinde o pozitie buna de start, plus ca nu am mai avut mega aglomeratie pe forestier. Poate ramane schimbarea si pentru editiile viitoare, ca mie-mi pare o varianta mult mai buna decat cea clasica.

Acestea fiind spuse, dupa o incalzire prin oras, iata-ne incepand urcarea pe forestier. Dupa niste pedale decente, mi-am intrat intr-un ritm, langa Cristi si Bogdan, si cu Nico un pic mai in fata. Ma simteam surprinzator de bine, bicicleta era pregatita, strategia era facuta, totul pont. Ba mai mult, am si bagat un pic de NOS si am marit cadenta, suficient cand sa ma distantez un pic de baieti. La un moment dat insa….. aud un fasait ritmic. Fass….huruit de cauciuc….fasss….huruit de cauciuc & repeat.

Ma tot uitam, o fi de la mine, o fi de la Cristi, wtf? Pana la urma… era de la mine. Pana, in primele 3 minute de cursa adevarata. WTF? Si desi am mai tot zis aici ca gata, acuma sunt ok, le accept cum vin, iau diversele ghinioane si probleme tehnice ca parte din cursa… atunci cand esti in febra momentului, nu mai e asa de simplu. Drept dovada ca in timp ce m-am oprit sa bag aer, am folosit diverse expresii si afirmatii mai putin academice. Nu doar acolo, dar si inca vreo 5-10 minute dupa, in timp ce se aseza infomatia :) . Imi cer scuze celorlalti participanti la trafic, ca mna, oamenii au venit sa se bucure de concurs si de natura, nu de injuraturi de la diversi isterici 😀 😀 .

M-am mai oprit o data, in baza de biatlon, ca sa mai bag niste aer, asta si pentru ca prima data am dat 5 pompe si am zis ca e ok-evident nu era, dar pana la urma aveam sa merg cam tot concursul cu roata spate putin moale. Sa fi pierdut vreo 5 minute cu ambele opriri, timp in care m-au depasit niste oameni de doua ori, dar pe care i-am luat inapoi, pe urcarea spre intersectia cu forestierul care ducea in Poiana Cristianului. Pe coborarea spre forestier a fost putin alunecos, am si incurcat un coleg care a cazut din cauza mea, fara intentie si fara urmari-sorry oricum, dar pana la urma, am ajuns in forestier si am inceput cea mai lunga urcare. Mi-am facut eu un calcul, pe segmente, in timp ce bobinam la pedale, urma sa termin in maxim 2 ore jumate, cu dorinta de a termina spre doua ore.

Desi am pierdut timp pe forestier cu roata moale, pe poteca noroioasa ce a urmat, m-a ajutat foarte tare ca am avut presiune mai mica. A fost deci, poate, un semn sau un ajutor divin, ca sa evit cine stie ce cazaturi ar fi urmat. Anyway, pe forestier m-am linistit, am lasat pana in trecut si am intrat in ritm competitiv si concentrat, din nou. Dupa ce-am ingerat niste apa si iso la punctul de realimentare, am inceput poteca, cu mai multe urcari decat imi aminteam. De asemenea, surprinzator de uscat. Ma rog, noroi, dar nu asa de rau pe cat ma asteptam. Am trecut de voluntarii (niste prieteni vechi) de pe la km 11 parca si am ajuns la intersectia unde se separau traseele. Am trecut de ea si am ajuns la o coborare mai in cap, noroioasa, unde am zis sa ma dau jos, ca e prea alunecos. A si fost, drept dovada ca am cazut pe spate, in timp ce eram pe langa bicicleta, exact ca in 2015- si probabil in acelasi loc :)))) . O mica julitura, nimic mai mult.

Fara alte incidente si cu destul de mult entuziasm, la pachet cu un tovaras de competitie, am incheiat bucla suplimentara si am ajuns inapoi, cred ca pe la km 18, din nou, cu glume-n program (de altfel, destul de nereusite 😀 ), tipand la Rares-arbitrul/voluntar din post, ca de ce au trisat si s-au dus mai incolo pe traseu, ca anul trecut m-am reintalnit cu ei mai repede 😀 😀 .

Urma deci asaltul final, cu un semn de intrebare. Lipsa de antrenament se vedea, ma rupeau mainile si spatele. Senzatia aia clasica, in care nu-ti mai poti tine upper body-ul activ, ci umerii lasati si durerosi, ca in poza de mai jos:

Pe final, fara energie... observati pozitia deshalata (c) Mihail Donea

Pe final, fara energie… observati pozitia deshalata si noroiul acumulat (c) Mihail Donea

Ultima bucata- cu inca vreo 2-3 push-bike-uri, n-a fost cea mai placuta, dar am ajuns cumva la separarea traseelor pentru a doua oara si de aici stiam ca sunt scapat spre finish, deci am avut un extra boost de energie. O intalnire amuzanta cu un concurent foarte spiritual si gata, am iesit din padure, cu viteza decenta. Inainte de coborarea pe iarba ma asteptam sa fie noroi foarte mare, dar nu a fost deloc si iata, vedeam finalul.

Am mai pierdut vreo 2 minute dupa ce mi-a sarit lantul intr-o balta mare si m-am chinuit sa-l pun inapoi, reusind intr-un final sa-l scot dintre cadru si foaia mica. Sprint cu ultimele resurse si gata, la final, dupa 2 ore si 28 de minute, al 6-lea timp din 14 stafete. Vs 1:50 anul trecut. Avand in vedere ca liderul a avut un timp mai slab cu 20j de minute- de la noroi si de la startul dat mai devreme, tot imi ramane un 18 minute pierdute pe tehnica slaba si lipsa de antrenament. Nu mai zic ca Nico mi-a dat 27 de minute 😀 , aka m-a batut cu ceasul de la gara. Bravo lui, imi ramane doar sa  imi aman victoria (informala si neoficiala) pentru o data viitoare, sper 😀 😀 .

La schimbul de stafeta (c) DTB2017

La schimbul de stafeta (c) DTB2017

Cum nici colegul Nicolae nu a avut cea mai buna zi, cu ceva probleme de sanatate, am incheiat ca baietii, pe locul 10 din 14. Cam rau, dar esa es, we live to fight another day, cum s-ar zice.

inspira-expira, ca-i gata. (c) DTB2017

inspira-expira, ca-i gata. (c) DTB2017

Cam asta a fost povestea Duatlonului Tara Barsei, cel mai prietenos concurs ever, la care revin intodeauna cu placere. Organizare fara cusur, voluntari inimosi, atmosfera super faina (desi anul asta muzica a fost mai comerciala 😛 😛 ), per total, un concurs extraordinar, care merita mult mai multi participanti si sponsori. Crama Histria

Multumesc colegului Nae, celorlalti concurenti pentru spirit si competitivitate, Crama Histria pentru sustinere, organizatorilor pentru tot si…. see you next year.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *