Maratonul International Brasov: un 21K run….amical

Weekend-ul trecut aveam programate doua curse, sambata XCO-ul de la Stejarii Seculari- la care din pacate nu am ajuns, din niste cauze obiective :( , respectiv o alergare pe duminica, 5K la Maratonul International Brasov. 5K varianta oficiala, pentru ca neoficial urma sa alerg cu prietenul meu, Mircea, la cursa de Semimaraton-21K. Putin dezamagit ca nu am fost la Stejari, asteptam totusi linistit startul, mai ales ca urma sa fie o cursa fara stres dpdv rezultat, respectiv in care urma sa nu fiu extra-competitiv. Nu ca ar fi cazul, fiind doar a 3-a incercare la un Semi, cu rata de succes 50% 😀, pana la acest eveniment.

Practic, mi-am luat in serios rolul de asitenta, imi propuneam sa fiu un sprijin logistic si moral pentru Mircea, care se indeletniceste cu alergarea mult mai des ca mine. Am avut si noroc de o buna organizare, cursa de 21 fiind in continuarea celei de 5, asa ca, mi-am gatat cursa mea, am furat medalia din alergare si i-am dat inainte, pe cea de 21.

la start, in marea de oameni (c) Radu Cristi

la start, in marea de oameni #notimpressed (c) Radu Cristi

Au fost foarte multi oameni la start, foarte foarte multi. Noi am plecat in ultimul sfert, intrasem pe Muresenilor din Piata Sfatului si nu vedeam capatul coloanei de alergatori, care era pe la Casa Armatei. N-am mai vazut atata lume de la protestele din iarna #rezist. Am mai vazt vreo doi cunoscuti cu care m-am salutat din fuga si m-am trezit pe str. De Mijloc, intr-un ritm destul de soft. Pana aici il convinsesem pe Mircea sa nu isi porneasca muzica in capau, ma chinuiam sa-l „enterteinuiesc„, fara succes probabil 😀 .

Un repeat la cele de mai sus si eram inapoi in Livada, de aceasta data, cu muzica pornita in casti, se pare ca nu eram prea interesant 😀 😀 . Au mai trecut vreo cateva minute si am ajuns peste linia de finish de la 5K, fara insa a ma opri din alergare.

la primul finish, 5K (C) Radu Cristi

la primul finish, 5K, hai ca poa’ sa fie o poza de profil (C) Radu Cristi

My first job there was done, acum ma relaxasem si ma concentram pe partea a doua. Dupa cum tot comentam cu colegu’, am stabilit (ceea ce stiam deja) ca pe la km 8 eu imi intru in ritm (ca si la MTB, nu ma prea impac cu primele 20-30 de minute) si simt ca pot sa alerg pana maine. Asa ca, printre o postare pe feisbuc’ si o apa pe care am impartit-o, am ajuns pe Calea Bucuresti, la km 11-jumatatea traseului. De aici ne-am mai relaxat putin ritmul, la peste 6 minute/km, pentru ca ne pregateam de urcarea pe Poiana, pusa strategic (si un pic masochist :) ) in ultimii 5-6 km din concurs.

A fost fara indoiala cea mai faina alergare pe care-am facut-o vreodat’. Nicicand n-am mai alergat asa relaxat, bucuros de efort si fara a ma resimti deloc. Nu bag din alea cu „acum 3 ani n-as fi zis ca pot alerga 10k” & co, desi s-ar potrivi, dar mi-am dovedit ca o activitate care-ti place nu are cum sa fie naspa, chiar daca nu e cea mai placuta, sau e chiar dureroasa.  Dureroasa, pentru ca desi pentru mine urcarea a fost chiar ok: aveam pulsul destul de jos, bagaj de energie suficient de mare, cat sa nu-mi mai taca gura cu pseudo-incurajari pentru colegul de suferinta: „hai ca nu mai e mult”, „nu te opri acum”, „hai ca-i gata dupa curba asta (si nu era :))) )” etc. Ma bucur ca n-avea ceva la indemana sa-mi arunce-n mufa 😀 😀 . La vale insa… dauna. Nu asa de mare ca la Semi Intersport, dar tot mi-a dat pita la genunchi, celelalte articulatii si la cvadriceps-ul femural. Asa ca, rolurile s-au inversat, Mircea era acum la butoanele incurajarilor si a compatimirii :))), noroc ca n-a durat mult coborarea.

asta nu e poza de profil :)))) /la final de 21K. (c) Radu Cristi

asta nu e poza de profil :)))) /la final de 21K. (c) Radu Cristi

Intram deci pe ultima bucata, pe dupa ziduri si apoi spre finish. Aproape de linia de final ne astepta si baietelul lui Mircea, asa ca, am terminat intr-o poza faina, dupa 2 ore si 17 minute. 

Cam asa a fost la Maratonul International Brasov (c) Radu Cristi

Cam asa a fost la Maratonul International Brasov (c) Radu Cristi

Cursa a fost foarte bine organizata, cu o mentiune speciala pentru voluntarii de la marginea traseului, care au fost la inaltime. Traseul pitoresc, poate un pic prea mare traficul pe Calea Bucuresti, dar oricum, fain. Ma bucur ca am putut participa, ca am scos tricoul Crama Histria la inca o fuga, mai ales ca am dat-o cu colegul si prietinul Mircea, caruia-i multumesc. Am fugit si anul trecut la acest concurs, dar acum parca a fost si mai fain. Cred ca poate deveni unul dintre maratoanele de top din tara, daca nu chiar din regiune. Succes organizatorilor, pentru editiile viitoare.

PS: Strava s-a blindat de PR-uri, chiar daca nu am alergat pe race mode, am dat foarte bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *