Sugas Race: Ce faci cand te duci la Bai? Te bucuri de apa si noroi :D:D

A trecut si ultimul concurs pe anul acesta, Sugas Race, pe o vreme numa’ buna de pus tuica la fiert si de ascultat colindele lui Hrusca. 4 grade cica, pe o ploaie mocaneasca si cu un vant care-ti baga aer rece pe sub mega straturile de windproof. Dar no, nu e ca si cum ne asteptam si de fapt, nu a fost chiar asa rau. Dupa vreo 20j de minute (ca in filmuletul cu Dem Radulescu) mi s-au dezghetat mainile si am putut sa le simt. Desi eram ud, nu mi-a fost frig deloc. A, si pe o creasta, batea vantul asa de tare din lateral (in putinele momente de acest gen, pentru ca in rest a batut din fata, de nici nu puteai inainta) incat am mers cu ghidonul intr-o parte, ca sa pot sa tin o linie dreapta, se pare ca tre’ sa repun niste kile pe mine, ca sa nu ma mai fluture ca pe drapel :)).

Atat despre vreme, sa vedem cum a fost cursa. Pai…a inceput cu o pauza. Desi organizatorii erau bine intentionati si si-au dat interesul pentru a face fata conditiilor meteo, nu au pornit cu dreptul. Asta pentru ca startul s-a dat la 10:37, practic, am stat o ora in zona de start, timp in care am inghetat bocna, pentru ca organizatorii erau plecati pentru a marca traseul :-S. In fine, am plecat in cursa, iar prima bucata a fost una pe care am mai mers anu’ trecut, intr-o tura organizata de Brasovul Pedaleaza. O portiune de urcare, pe un teren noroios, cu mici zone de push, dar totusi, ciclabil. Dupa ce-am ajuns intr-un varf a urmat o coborare scurta si faina, pana la Valcele, unde ne astepta primul punct de realimentare, la km 14.  Acolo am bagat niste isotonic si am aruncat ceva apa pe transmisie, care incepuse sa se blocheze din cauza noroiului si am dat mai departe. O urcare de ~6 km, pe care am putut cicla, doar mai spre varf au fost pante de 20%, unde m-am poticnit un pic.

sugas

V-ati prins deja de tipar, dupa cum se vede si in poza de mai sus, a urmat inca o urcare cam de aceeasi lungime, care ne-a dus pe un platou, la inaltime. Acolo, vantul si-a dat in petic, dupa cum va povesteam mai sus. Nu mai zic de senzatia pe care mi-o lasau hainele ude la intalnirea cu vantul rece. O paranteze, pana sa ajung in varf, a trebuit sa depasesc cea mai mare panta pe care am mers vreodata: ~500m lungime, in care am „castigat”  ~150m diferenta, panta ajungand chiar pana la 46.6% (patruzeci si sase!!!). Aici pana si elitele au impins, iar noi, oamenii normali ne-am catarat practic, cu o mana taram bicicleta, cu cealalta ma tineam de copacii din jur, ca sa nu alunec inapoi la vale. Daca puneau un microfon acolo, ar fi fost interesant…sa zicem doar ca repertoriul de injuraturi era foarte diversificat :D.

Pana aici, totul a mers bine, am avut o viteza decenta, am tot ocolit noroaiele, cautam peticele de iarba astfel incat sa mai curat un pic cauciucurile. Si aveam si un timp decent, am mers intr-un grup cu oameni care au terminat destul de in fata la traseul scurt. Dupa separarea traseelor am mai mers putin pe creasta, pana cand am ajuns la un segment denumit „sandy descent” pe Strava. Sandy…era odata, inainte de potopul continuu din ultima perioada. Lut lipicios for the win. Problema era ca nu aveai pe unde-l ocoli, pentru ca nu mai era iarba pe margine, erau doar copaci desi, prin care nu aveai cum sa treci. Am mers un pic pe lipiciul ala, pana cand mi-a derapat roata spate. Cand sa scot piciorul drept din pedala…succes, s-a lipit de la lutul vietii si iata-ma varsat pe niste pietre de sub lut. Cred ca oricum, erau niste imagini amuzante, pentru ca vedeam inainte pe o sectiune destul de lunga si peste tot erau oameni care dispareau din peisaj, de ziceai ca-i atacau rechinii si ii trageau sub apa. Oricum, oribil. Mi-am dat seama intr-un final ca e mai bine sa iau bicicleta in spate, dar nu am mai putut, pentru ca avea vreo 30j de kile, desi am dat jos o gramada de noroi. 3 kilometri in 24 de minute, 7.5 km/h, la vale, pe o panta de 6-7%.  Bucata asta m-a cam lachit, n-a fost neaparat ca am mers pe langa, dar nici nu puteam impinge bicicleta, a trebuit sa ma tot opresc sa inlatur lutul, asta in timp ca ma chinuiam sa imi tin echilibrul. Pe sectiunea asta am si pierdut grupul de 3 insi pe cu care am rulat si am ramas singurel.

Not for long, m-a ajuns o concurenta cu care-am format un grupulet pana la finish. Mi-am dat seama repede ca ne-am mai intalnit si la Geiger, pe portiunea de final. Dupa ce-am supravietuit unui atac dat de doua bucati caini de stana :-S (noroc ca s-au oprit cand ne-am dat jos de pe biciclete), am ajuns pe o portiune de beton, de cativa kilometri, which was cool. Cu niste balti prin care am trecut in viteza ca sa mai scapam de noroi, am ajuns la ultimul punct de realimentare, unde am avut parte de un ospat, alaturi de doi voluntari super de treaba si prietenosi. Mi-au zis ca mai avem 12 km, din care o urcare si jumatate si asa a fost, n-am mai patit ca la alte concursuri unde ne amageau :D.

Am mers in acest grupulet si ne-am incurajat reciproc, eu pe urcare/coborare, cat mergeam pe bicicleta, colega pe sectiunile de push bike care m-au cam secat si pe care nu prea le mai suportam. Per total, cred ca mai puteam scoate cateva minute, dar pe de alta parte, sigur m-as fi oprit mai mult atunci cand aveam de impins, pentru ca motivatia imi cam scazuse. Ultima coborare a fost super faina, am mers decent pe ea, desi era si acolo noroi si gata. Am ajuns la sosire, dupa 5 ore si 17 minute, la 17 minute de primul podium. Acum ca stiu asta, probabil ca as fi tras mai mult pe ultimii km, dar tot nu cred ca as fi prins concurentul de pe 3. In orice caz, a fost placut si motivant sa nu merg singur timp de 20+ km.

Concluzii:

  • Locul 4/9 la categorie si 9/19 la general, foarte aproape de primul podium, e drept, in conditiile in care multa lume a fugit de dificultatea concursului. Totusi, asta nu stirbeste din meritele celor care am terminat concursul, data fiind dificultatea lui si conditiile meteo. On a side note, la anu’, poate fi un obiectiv foarte realizabil obtinerea primului podium la categorie.
  • Am mers foarte bine, cel putin pana la baia de lut lipicios, am tinut aproape de oameni rapizi, de la echipe consacrate, pacat ca mi-a dat pita lutul ala, pentru ca daca era ciclabil pana la final, terminam super bine.
  • Inca o data zic sa traiasca experienta de la Rasnov, am mers super bine pe noroi, atat la deal, cat si la vale. Bune cauciucurile Rocket Ron, le recomand oricui si le voi folosi in continuare. De asemenea, mandru de Cube-ul meu, am vazut o gramada de concuresti cu lanturi, schimbatoare rupte, pe cand LTD-ul a tinut la abuz foarte bine. Acum trebuie sa-i dau niste TLC, ca i-a intrat (si lui) nisip in lenjeria intima.
  • Concursul… mediocru organizat.Puncte pozitive: echipa de organizare si-a dat interesul, au tinut concursul pe o vreme foarte foarte dubioasa, traseul a fost ok, cu exceptia lutului pe care eu l-as fi scos din „repertoriu”, pentru ca acolo nu a fost ciclism, voluntarii de la ultimul punct de nota 10, fara cusur. La fel si la final au fost oameni ok, iar gulasul si berea nemaipomenite. Ca puncte slabe: numerele care s-au rupt/topit de la ploaie, marcajele in unele locuri dubioase, eu m-am ratacit de vreo doua ori, noroc ca au strigat dupa mine alti concurenti, dar altii nu au avut sansa asta si au facut pana la 20 de km in plus. Pe tura scurta, dar si pe cea lunga au lipsit arbitrii din puncte cheie, intr-un singur loc ni s-a cerut numarul, pana la intersectie. Puteam foarte bine sa ajung la finish de pe tura scurta si sa trisez. E drept ca nu castigam cupa mondiala si eu n-aveam niciun interes sa o ard fals, dar nu stiu daca toti gandesc asa. Traseul a fost fain, si oamenii pareau bine intentionati, dar nu stiu daca voi participa si la anu’, pentru ca s-au adunat cam multe minusuri. De exemplu, marti dimineata, la ora la care scriu acest post, nu avem poze din concurs….

Si asa am ajuns la finalul anului competitional, primul „din cariera”. Pana la bilanturile de final de sezon, pot sa zic ca sunt foarte multumit si mandru de ce-am facut anul asta, mi-amintesc ca ma gandeam prin aprilie cand am lansat blogul asta daca are rost sa o fac, daca e cazul sa ma complic cu sponsori, blog, presiunea rezultatelor si a evolutiei bune, deplasari, etc… Ei bine, cred ca a meritat, bucuriile (dar si greutatile) pe care le-am trait anul asta pe plan sportiv imi vor ramane in minte, completarea perfecta pentru cele de pe plan familial si profesional.

Nu as fi putut face nimic din ce am tot povestit pe parcursul anului fara sprijinul familiei si al viticola-logoprietenilor, respectiv al sponsorilor mei: Viticola SA, ProAlpin si Copiii de Cristal. Le multumesc tuturor, inclusiv voua, cei care cititi de fiecare data si care-mi adresati o vorba buna/incurajare pe unde ma intalniti.

Nu stiu daca se va tine concursul Brebina Ciclocross, daca se tine voi participa ca la un antrenament/distractie, deci sezonul de ciclism s-a incheiat. Urmeaza o pauza pana la iarna, in care o sa mai ies la mici ture ca sa nu ruginesc, pana pe la final de ianuarie, cand o sa incep pregatirea pentru 2016.

Pana atunci, duminca particip la Brasov Heroes, cursa de alergare in scopuri caritabile, la care ma puteti sustine prin donatii pentru proiectul ARTA- inscris de Copiii de Cristal.

3 thoughts on “Sugas Race: Ce faci cand te duci la Bai? Te bucuri de apa si noroi :D:D

    • He He, eu multumesc pentru incurajari! Si felicitarile merg catre tine, pentru podium :).
      La Brasov Heroes nu ne mai vedem la finish, eu o sa fiu undeva pe la coada. Sunt lent pe bicicleta, la alergare nu mai zic :D.

      • Stai linistit, la Brasov Heroes voi participa împreuna cu baietii mei (unu de 6 ani si unu de 41 de ani, si amândoi sunt mult mai lenti decât mine…).
        Poate ne vedem la anu’ la Duatlonul Tara Bârsei, unde vom putea sa ne luptam atât pe bicicleta cât si la alergare, si unde (clar!) o sa te bat cu multa placere!! :p
        Toate cele bune, Andrei!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *