Trofeul Muscelului: Push for drama

Stiti reclama aia cu „push to add drama”? Ei bine, ea rezuma foarte foarte bine cum a fost concursul „Trofeul Muscelului”, la care-am participat sambata. O zi normala, totul linistit si conform planului, apoi cineva a apasat un buton si s-a dezlantuit iadul. Daca nu o stiti, click mai jos s-o vedeti si apoi cititi mai departe cum a fost.

Am ajuns la start prin cea mai pitoreasca zona pe care am strabatut-o vreodat’, culoarul Rucar-Bran, pe care n-am mai fost de prin clasa a 4-a. Ce privelisti puteau fi pe marginea drumului….. iti cadea mandibula direct. Dupa ce ne-am echipat si am mai dat o pedala prin zona, ca sa ne dezmortim, ne-am asezat la start, pregatiti de cei 55 de km cu vreo +1500m.

(c) FreeRider.ro

(c) FreeRider.ro

S-a plecat semi-pasnic, oricum m-am tinut deoparte de inghesuiala de pe asfalt, pana la startul real, am stat pe stanga coloanei (chiar si asa erau sa cada doi in fata mea, dupa ce si-au atins ghidoanele). Anyway, am supravietuit pana a inceput cu adevarat concursul, cu un push bike de vreo 300m, pe o urcare cu panta decenta, dar cu multe pietre mobile si nisip si sleauri, dupa furtuna din noaptea anterioara concursului.  Elitele au trecut pe ea, dar la noi era si aglomerat si oricum, nu cred ca merita sa te rupi, doar din ambitie. Cand si-a mai revenit, am incalecat si am inceput prima urcare, de 6 km cu vreo 400m diferenta de nivel, si ea, destul de afectata de siroaiele de apa, dar totusi, ciclabila. Aici am intrat in ritm si am dat tocana, pe planul stabilit: force to the front, de la inceput, ca sa termin in 4 ore.

(c) George Popa

(c) FreeRider.ro

A venit si prima coborare, tehnica, ingreunata din nou de pietre plimbarete si de sleaurile formate de apa, pe care am dat-o, chiar daca mai incet, cu o mica eroare la final, care m-a facut sa ma opresc ca sa „schimb banda” peste sleaul din mijloc, pentru ca partea drepata pe care eram s-a infundat. M-au si depasit vreo 4 insi, cu care coboram in coloana, dar n-am fost afectat, urma sa-i ajung imediat, pe urcare. Mi-a dat incredere ca am coborat-o, pentru ce avea sa vina mai departe. Nasol moment ca pe la mijloc am vazut un concurent care cazuse destul de tare, cica l-a si luat salvarea, insa ce m-a uimit a fost ca avea cadrul rupt, a pleznit carbonul, la un drop. Nu stiu cum a reusit, n-am mai vazut pana acum damage asa de mare.

(c) George Popa

(c) George Popa

Am intrat apoi pe un semi-plat, mici urcari, coborari, niste balti, vreo doua rauri, sectiune abordata in viteza, pana la separarea traseelor. De aici am intrat intr-o padure, pe un fel de forestier, in urcare. Mi-a zis un nene sa-i dau tocana, ca am 15 in fata, ca i-a numarat. A fost ce mi-a trebuit, m-a motivat sa trag super tare pe urcarile care-au urmat si chiar si pe coborari. Am inceput sa tot recuperez, pana am ajuns, dupa cum am numarat eu, pe 12 la general, mai aveam 11 insi in fata. Asa mi-a zis si un voluntar, la punctul de alimentare de la km 40. Mi-au facut ochii semnul dolarului, ca in Tom si Jerry, deja ma si vedeam in top 10, mai ales ca pe o urcare vazusem inca doi insi in fata, pe care planuiam sa-i crosetez. Ritmul era super cool, ma hidratasem si alimentasem foarte bine, m-am oprit la toate punctele, am bagat si doua geluri, mai aveam deci energie pentru ce urma. Drept dovada, pe ultimele doua urcari am avut timpi de top 10 overall pe Strava, which was cool. Pastram avantul si pe coborari, ceea ce era brici.

strava

M-a depasit Vlad Urzica, de la Perfect Bike, care isi reparase o pana si recuperase super bine, nici n-am incercat sa ma tin de el, oricum n-aveam cum, ca el e din alt film. Si asa, am intrat pe ultima coborare, cea din filmuletul din preview, pe care eu crezusem ca o dadusem deja, de pe dealul anterior. Eram foarte montat si concentrat, bucuros ca pana aici nu ma dadusem jos pe coborari si ca „dominasem” pe urcari.

Cand…. cineva a apasat butonul pentru ” add drama” :( :( :( :( :( .

Prima sau a doua panta mai abrupta de pe coborarea de pe Ciocanu’, am si revazut-o pe filmarea din preview, un fel de sleau pe mijloc, in rest, ceva pietre alunecoase. Acesta a fost decorul cazaturii pe care am servit-o. S-a intamplat foarte repede, fractiuni de secunda. Am intrat prea tare in sectiune, am incercat sa franez fara sa rup aderenta, ca sa ma inscriu pe virajul la stanga, din pacate, nu am reusit, atunci am zis sa trag drept, ca sa ma opresc in boscheti, fara sa ma vars. Fail, pentru ca pe exteriorul virajului era o buza, cu un fel de drop, pe care n-am reusit sa ma tin. Am zburat peste ghidon, bicicleta peste mine si m-am oprit la vreo 3m sub poteca, in niste arbusti. N-a fost cea mai grava cazatura pe care-am luat-o, pentru ca reusisem sa reduc viteza cat de cat, dar totusi…. cu urmari. Analizand acum la rece, pot sa zic ca au fost mai multi factori care au generat-o:

  • Am prins prea multa incredere, atat pentru ca mergesem brici pana aici, pe toate coborarile, dar si pentru ca aveam iluzia unei clasari aproape de top 10, alimentata dupa cum v-am povestit mai sus. Nu m-am deconcentrat neaparat, dar nici nu am ramas 100% focusat pe poteca si pe ce aveam de facut in momentul respectiv.
  • Marcajul, desi a fost ok, mergea un semn de exclamare inainte de coborare, probabil m-ar fi facut sa fiu mai precaut.
  • Lipsa de reactie, sau mai bine zis, reactia incorecta. Cred ca ar fi trebuit sa incerc sa ma inscriu pe viraj, macar acolo vedeam ce urmeaza, nu coboram in necunoscut. Am crezut ca o sa fie bine si n-a fost :D. Padurea ascundea ceva.

N-apai, de aici s-a terminat. M-am lovit destul de tare la genunchi, cu sange & co, de nici acuma nu pot sa cobor sau sa urc scarile normal. Ma durea un pic in piept…dar nimic grav.

Problema a fost ca atunci cand am asezat bicicleta in poteca, sa ma urc pe ea ca sa continui, am vazut ca s-a rupt urechea de la schimbator, exact ca la BikeRace. Exact aceeasi ureche, acum sudata, din cauza incompetentei dealer-ului GT din Brasov, dar si a ignorantei mele. Pe scurt, cand m-am dus sa-mi iau, au zis ca n-au si ca nici nu pot comanda (!?). Apoi, dupa ce-am vorbit cu importatorul, s-a rezolvat, mi-au zis ca au pe stoc si sa le zic celor din BV sa o comande, doar ca intre timp eu o sudasem pe cea veche si parea ca merge, de aia am lasat-o asa. :( :( .

Ce sa mai fac…. Am dat lantul pe dupa sa, ca sa nu ma incurce si am dat la vale. Eram pe la km 43, mai aveam deci 12 pana la final, fix ca la BikeRace. I-am dat mai pe ea, mai pe langa ea, coborand vreo 500m. Cand bag mana in buzunarul de la spate sa scot telefonul…cocos, nu era!! PFTTTTTTTTTTTT, in graba momentului, sa dau inainte ca sa nu pierd asa mult timp, nu am verificat daca-l am. Iata-ma deci, urcand pe poteca abrupta, cu bicicleta in spate (pana la urma, am abandonat-o pe la jumatea distantei, ma gandeam ca nu mi-o fura-o cineva, din mijlocul padurii), pana la locul faptei, in incercare de a recupera telefonul. L-am gasit pe fraier si am inceput coborarea din nou, jumate pe ea, jumate pe langa.

pe final, fara lant, fara chef, cu dureri in trup si in suflet (c) Alin Virsescu

pe final, fara lant, fara chef, cu dureri in trup si in suflet (c) Alin Virsescu

Si na, am inceput plimbarea de 12 km, cu gandul de-a termina macar… Am coborat intr-un sat, de unde a urmat o urcare pe forestier, unde-am impins linistit, dupa ce ma depasise aproape tot plutonul. Eram in spate rau, alaturi de oameni care sufereau de crampe, pe care am incercat sa-i incurajez cat mai puteam si eu.

Se gata forestierul asta si incepe o coborare tot pe un fel de forestier, cand…aud un fasait, pana!!! NO PUEDE SER sau ceva…. Am crezut ca am facut-o eu cumva, ca mi-a frecat lantul sau ce stiu ce. De abia acasa am vazut ca aveam o sarma de 3mm grosime si vreo 10cm lungime, in cauciuc, care inca-i acolo, mi-a fost sila sa o scot. Asa ca, m-am simtit ca la spanzuratoare, cand mai atingeam scaunul doar cu degetul mare de la picior si a venit unu’ si i-a dat un spitz, de a zburat, lasandu-ma sa atarn de gat… :( . Dupa ce ca doar pe coborare puteam sa mai merg pe ea, acum mi-a luat si asta, ca sa fie sigur ca voi impinge pana la final.

Ce sa mai zic… Am iesit in asfalt, cand m-au intampinat organizatorii cu 3 atv-uri, cu anuntul ca tre’ sa ma opresc, ca am depasit timpul limita (desi in regulament nu era un astfel de timp!!!) si ca sunt ultimul. N-avea cum, pentru ca prietenul cu care facusem deplasarea inca nu ma depasise, sigur mai erau in spate. In fine, ei pleaca si eu i-am dat inainte, oricum n-aveam pe cine sa sun sa vina sa ma ia, pentru ca da, asta a fost solutia pe care mi-au oferit-o… sa sun un prieten. Ma-sa-n beci, am dat inainte, mai aveam vreo 4 km pana la finish. Am ajuns la ultimul punct de control, de unde nu m-au mai lasat sa continui. Mi-au zis ca vine masina care inchide traseul si ma ia. Au mai trecut concurentii, vreo 5 si am asteptat sa vina masina. Vreo ora!!!!, timp in care terminam linistit, daca nu ascultam oficialii din punctul respectiv. Oricum mi-era scarba si sila, nu mai aveam motivatia necesara, desi dupa vreo jumate de ora de asteptare am vrut sa plec si sa ma tarasc pana la final. Organizarea nu a fost la nivelul la care ma asteptam, nu mai zic ca la km 40 voluntarii nu stiau in ce directie sa o iau, unu’ zicea stanga, unu’ dreapta si marcaje cucu…

In fine, a ajuns si masina si am fost livrat, descumpanit, lovit si dezamagit, in zona de start. Aici am aflat ca s-a inchis si zona de spalare biciclete, noroc ca am mai prins o portie de paste, pe care le-am bagat pe gat, pentru ca ma luase foamea dupa plimbarea de 8 km si asteptarea de o ora.

Cam asta a fost Trofeul Muscelului. Un concurs unde (mi-)am aratat ca am viteza, la vale si al deal, ca ma pot bate cu oamenii de la nivelul 2  si ca totul se poate termina intr-o secunda de lipsa de concentrare si „over-confidence”, M-am comportat ca o echipa mica, gen echipele noastre de club, cand jucau in Europa. Am simtit ca sunt aproape de un rezultat bun, m-am speriat (in subconstient), si am lasat echipa adversa sa ma egaleze si apoi sa-mi mai dea 3 bucati. Asa ca, in loc de victorie cu 1-0, am luat-o cu 4-1, ca in curtea scolii.

Ar trebui sa ma bucure totusi, se zice ca nu cazi daca mergi prea incet….totusi, as vrea sa am din nou un concurs fara evenimente, dupa dezamagirile de la BikeRace, Zarnesti si acum, Muscel.

Pana la urma, concursul suuuuper fain, traseul minunat, niste peisaje superbe, mai tehnic decat majoritatea concursurilor la care-am fost, comparabil cu Avrigul din Triada, imho. S-a vazut mana lui Juganaru, si desi au fost problemele mentionate mai sus, organizarea n-a fost cea mai rea, s-a vazut ca si-au dat interesul. As fi terminat undeva pe locul 16-17 la general, nu chiar asa de in fata pe cat credeam, dar oricum, sub 4 ore si destul de aproape de oameni foarte tari si „jmecheri”.

ti-e pofta de un vin bun, din Dobrogea?

(P) ti-e pofta de un vin bun, din Dobrogea? Iti este, recunoaste :))

Pentru mine… urmeaza recuperarea, ma bucur ca nu am nimic grav dupa cazatura, probabil ca peste vreo 2-3 zile o sa pot sa merg normal si voi putea pedala din nou. Bineinteles, asta dupa ce comand urechea vietii si repar bicicleta. Participarea la Paltinis (cele doua etape din Triada) este pusa sub semnul intrebarii, probabil ca miercuri voi avea un raspuns, in functie de starea fizica si a materialului de concurs.

La fel ca la Zarnesti, mi-a fost daramat moralul, mai ales in minutele de dupa cazatura, cand mergeam agale la vale. M-am gandit la ce gatzii mei fac asta, n-as putea sa stau drecu’ acasa, linistit, sa nu ma mai chinui p-aici??  Pe moment, raspunsul era cu siguranta da, mai ales dupa ce-am sunat-o pe doamna sa-i povestesc ce am facut si l-am auzit pe Raducu gandurind pe fundal. Aproape-mi-ntrase o musca in ochi ( 😀 ), mai ales ca ma spargea de durere  genunchiul si eram complet dezamagit, dar acum nu regret ce s-a intamplat. No pain, no gain, sau alte ziceri similare. Cu atat mai mult ma voi bucura cand voi invinge, ca va veni si ziua aia, pentru ca voi sti ca am muncit pentru asta, ca mi-am dat sudoarea, sangele, ca am investit timp, efort si durere, ca sa nu ma las doborat de probleme si sa fiu o versiune mai buna a mea. Nu planuiesc sa devin un „motivational speaker” (desi as fi unul foarte bun :)))) ), dar cred ca purtarea de pe poteca, din concurs, se „transfera” si in viata reala. Daca acolo renunti si te lasi batut, la fel o sa faci si in viata, cand o sa ai necazuri. Depinde de tine cum treci peste ele, ca un invingator sau nu…

Astfel, cu sprijinul Crama Histria, probabil ca urmatoarele concursuri vor fi cele de la Paltinis, daca se rezolva toate cele, daca nu, Poiana Brasov XCO, la final de iulie. Merci pentru atentie si pentru rabdare si daca v-a placut: like, share & subscribe, it keeps the internet alive.

6 thoughts on “Trofeul Muscelului: Push for drama

  1. Frumoasa poveste!
    Totusi, sa nu uitam ca tu alergi ca amator.
    De ce nu participi la 4 munti? ( am vrea sa stim ce parere ai despre marcaj )
    Un rider, chiar si amator, acorda si traseului o atentie mai ridicata. Iarasi echiparea bicicletei pe traseele montane nu trebuie neglijata ( asa cum se intelege in cazul tau ).
    Daca preferi sa te dai pe trasee montane, invata sa te dai intr-un mod ofensiv si defensiv in acelasi timp; bicicleta trebuie controlata de tine, nu de suprafata de rulare.

    Ps. Abordarea ta demonstreaza nivelul amatorial la care te afli. Sustine acest sport, nu adauga controverse!

    • Salut,

      Cazatura a fost 100% responsabilitatea mea. Cred (si sper) ca asta se intelege din text. Am zis de marcaj pentru ca au fost multe zone semnalizate cu semn de exclamare, zone ca mie mi-au parut mai usoare decat cea in care am cazut, deci poate m-ar fi ajutat daca era si acolo. Cu doua exceptii: km 40 unde erau voluntarii nehotarati si pe la 42 unde am mers in fata desi trebuia la dreapta (am vazut X-urile ulterior pe copaci si m-am intors), marcajul a fost foarte ok. Pe ultima coborare chiar a fost prea mult, puteai sa mergi si noaptea :) .
      Apoi, legat de adaptarea la traseu si mai ales pregatirea bicicletei, nu numai ca am fost amator, dar am si recunoscut ca am fost ignorant. Ce sa facem, unii invata „the hard way” :( :( .
      Deci, nu vreau sa provoc controverse, am povestit doar cum am simtit cursa.
      Merci pentru comentariu :) .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *